Silence tells more.

 

 

 

Eu am inima o vază,
În care îi ţin florile.
Şi culorile şi zâmbetul şi ce mai place ei
's norocos că o cunosc şi o iubesc,
Şi o să ştie.
Azi îi spun şi-o să fie o zi frumoasă de Aprilie.
Eu am florile mele de vii stropite numai cu soare,
Când din serele din sunet se strecoară călătoare,
Umbra ei plină de praf,îmbrăcată în cearceaf
Şi cu zâmbetul hain m-aşteaptă ca să vin,

Stai puţin .. (Stai puţin)

E un fel de întâlnire,am emoţii,ce să spun,
Că mă uit doar în ceas şi nu ştiu de ce tremur,
Poate-a fost cafeaua tare,poate-i vântul ăsta rece,
Ce mă trece peste drum şi fumez de nerăbdare.
Poate-i de la tutun sau poate-i doar felul în care se joacă norii,
Poate-s stelele sau cerul,
De ce nu ?
Poate chiar mirosul ploii.
M-aştept la ce-i mai rău de la vreme în seara asta,
Am ajuns în cafenea, am 'umbrela de regret' şi pantofi de 'vreau să plec'
Şi din piept cad cortine către nici un fel de basm
Şi încet m-aşez la geam şi pun florile-n pervaz,
Şi mai cer o cafea,
Am nevoie să fiu treaz pentru ea,ştii
E sensibilă şi are nevoie de atenţie, ce vrei?
Nu o cunosc de multă vreme,dar citesc în ochii ei,
Mai sunt femei,da' ea are acel ceva,
Are tot timpul din lume cu palma în palma sa.
Stă cuminte şi aşteaptă singurel în cafenea,
Da' ai ghicit, eu sunt acel amorez
Şi ea e natură mea,întârzie şi încep să mă-ngrijorez.

( Unde eşti dragă? Ştii că nu-mi place să intarzii )

Ea are inima o masă în care-şi uită zilele
Şi culorile şi zâmbetul şi poate şi pe mine.
Sunt norocos că o cunosc şi o iubesc
Dar ea nu ştie.
Ce-mi păsa că întârzie.
Eu am florile mele de vii stropite numai cu soare,
Când din serele din sunet se strecoară călătoare,
Umbra ei plină de praf,îmbrăcată în cearceaf
Şi cu zâmbetul hain m-aşteaptă că să vin,

Stai puţin ..

Stai puţin,că ea nu întârzie de obicei
Şi timpul se ridica de la masă,
Ia florile şi pleacă către casă,
Dar în drum emoţia amorţea
Şi gândul bun îl trimite în paşi
Grăbiţi,spre ea, la serele din sunete crescute,
Cu sutele de zâmbete învechite chiar din soarele ce-i lumina culorile,
Florile îngălbenite şi schimbă drumul odată cu pulsul,încrederii
Creştea şi numărul de paşi şi voinţa-n ochii laşi,plini de nebunii
Dar oare ce face acum, de ce doamne n-a venit ?
Şi obsesia şi frica se jucau la nesfârşit
Şi calcă hotărât parcă dezlegat,
Prinde forţă să ajungă,strânge florile în mână şi fumează şi se-ncrunta
Şi apucă în final să vadă şi sera ei,
Ce suna a geamăt dulce şi a poftă şi a sânge,
Şi el plânge, se opreşte în loc, respiră
Şi ecouri se lungeau până-n ura lui de foc
Şi-aleargă până-n prag şi loveşte uşa tare
Şi vede natura sa cu amintirea-nselatoare,
Zâmbeşte plin de lacrimi şi trăgând uşa încet,
Zâmbetul îi devenea tot mai straniu şi rânced,
Grăbit ia florile,le-aşează calm în vază lângă pat
Apoi se-ntinde către ea şi-o săruta apăsat.

El are inima acum în locu'-n care moare ea,
Căci a ucis-o cu tot cu amintirea să,
Aşa e timpul, un domn mai posesiv
Şi,câte a ucis la timpul sau, nimeni nu poate ştii.
Ea are florile lui de vis stropite numai cu soare,
Într-o vază lângă pat,moarte,galbene,murdare
Şi-n umbra ei plină de praf,îmbrăcat în cearceaaf,
Stau eu zâmbind hain,aşteptând să-mi spui..
Stai puţïn !