Oraşul de la etajul patru..

Oraşe din plastic, fără glas, fără paznic, pustiu atât de calm,
Aduce în mine, apus din zile de jucarie şi la periferie am

Buze, prăfuite şi uscate de sete şi frig, lipite de zid,
"Sărută-mă, atinge-mă, ridică-mă, ucid..."

Grimase, aşternuturi albe, nedormite, şifonate lucid
Bomboane fondante, mucegăite pe tăviţe de argint.
Ţipă ferestre cu perdele ce se agită, albe în vânt...

"Ţipă în mine iubito, vreau să te aud!"

Case goale, închise, cu scânduri rânduri, peste uşi şi cuie-n colţuri de lemn, semn
Ca să-si care moarte în vise, cu scântei din creste, o poveste şi te uiţi. Şi mă tem.
Şi mă uiţi şi iar ne vrem şi te uiţi şi pe tine cea din mine,
Cu un deget, să amesteci în privire.
Şi iar mă ţine teama,
Şi iar îmi cască rana.

"De ce?"

De acest peisaj alb-negru şi trecator, cartea mi-e călător,
Un oraş pustiu, uscat, cărunt de dor, coasa mi-e majordom,
Prin care trec şi mor...

Şi strângând în pumni, ţărâna cea ruginie, apăs scările în paşi spre senin,
Cu zambetul din nebuni şi mâini învineţite, aş vrea să te reţin, dar mă abţin.

Ţintuit sub o lume mică, ridic oraşe afară, ţâjnesc roşii şi mari din piept,
Ţine-mă de mână iubito, nu vreau să te mai pierd, în aglomeraţia din ciment.

Oraşul mă pierde, cuminte în pietre,
Şi pasul în ghete, se teme pe trepte
Şi umbra mă tot caută, pe străzile din perdea,

Pierde-te în mine, ca printr-un oraş iubita mea.