Şi am plecat de fiecare dată când am auzit “Te iubesc”, am fugit de teamă să nu-mi fie sufletul încătuşat. Am fugit pentru că eram prea tânără ca să trăiesc “iubirea vieţii”, pentru că mă îngrozea “pentru totdeauna”. Am plecat pentru că am vrut să trăiesc, am vrut să colind prin alte lumi, să mângâi alte suflete. Am vrut să simt gustul altor buze cum îmi desmiardă trupul şi aud cum sună aceleaşi cuvinte fatale rostite de alte voci. Am vrut să văd cum se uită alţi ochi la mine şi să caut alte braţe care să-mi dea universul atunci când mă strâng la piept. Dar mai ales mi-am dorit cu disperare să mă absolv de vina de a fi lăsat oameni în urma mea…mi-am
zis în gând că “aşa e cel mai bine” şi mă rugam mereu ca ceea ce caut să nu fie doar o goană după vânt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu