dar am ezitat, dându-mi cu mirare seama că mi se înmuiasera
picioarele. Nu-mi fusese niciodată atât de frică.
Gemetele lui mi-au întrerupt sirul gândurilor.
– Cine esti?
Băiatul se uita fix la mine. Ochii lui aveau culoarea muschiului
de copac, o nuanță pală de verde-gri. Am rămas o clipă pierdută
în ochii lui, în privirea aceea întrebătoare, care se contura în
pofida durerii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu